commemorating the souls in purgatory

Erik Dimitri Belikov. Un nume rusesc ce nu spune prea multe dar spune indeajuns de multe incat sa-ti dai seama ca purtatorul acestui mirobolant nume este o persoana cu care probabil nu ai vrea sa ai de a face.. Interesant, deoarece domnul de fata nu prea dorea sa bage spaima in nimeni. Deocamdata.

Un nume ce fu pe buzele atator oameni in acea saptamana si fara ca ei sa stie macar cine este acest Belikov. Criminalist si actor. Asta daca ar fi sa excludem si adevarata sa ocupatie, si anume cea de asasin pe cont propriu. Paradox, nu?
Un lucru este cert. Dintotdeauna urase Georgia. Motivul ramane unul necunoscut si acum, dar nici nu se chinuie sa il descopere. Pur si simplu detesta aceasta tara, lucru care continua sa il faca sa se indoiasca de alegerea lui. Oh, dar facuse atatea alegeri in acesti 24 de ani minunati din viata sa...

Se simtea ca un jeg pentru simplul fapt ca isi parasise tara doar din cauza unor regimuri si restrictii cretine care cu siguranta ar fi dus la razboiae care si ele la randul lor ar fi cauzat si alte raboaie mult mai mari si tot asa. Ca in filmele clasice cu prosti, evident.

Nu ii lua mult si isi facu aparitia pe o straduta ingusta, asemanatoare celor din Londra. Era locul in care obisnuise sa vina de nenumarate ori de cand sa stabilise in Georgia. Totul parea pustiu dar asta nu il deranja ci mai degraba il multumea faptul ca nu avea sa dea peste prea multi indivizi care sa-l "onoreze" cu prezenta. Observa o cladire destul de eleganta pe-afara dar care ii parea cunoscuta si in care mai intrase de atatea si-atatea ori...
Multi ii spuneau "Seventy-five" dar Erik nu se obosise niciodata sa tina minte acest lucru intrucat nu i-ar fi schimbat cu nimic viata. Apasa pe clanta si isi facu aparitia intr-o incapere care-surprinzator, era aglomerata. Fixa cu ochii o singura masa libera, undeva, langa geam, si se aseza pe un scaun.

"Un Martini rosu si o pizza Diavolo?" intreba ospatarul, deja obisnuit cu Erik, pe un ton amabil si fortandu-se sa schiteze un zambet oarecum stupid.
Erik ridica o spranceana auzindu-i vocea apoi il privi superior, asa cum obisnuia sa ii priveasca pe ceilalti in general, amintindu-si ca il mai intalnise de n ori si probabil ospatarul respectiv deja se obisnuise.
Dadu din cap in semn afirmativ apoi isi intoarse privirea in alta parte, simtind cum batranul ospatar se indeparta.

Poate că ar trebui să las baltă totul. Îşi spunea asta de atâtea şi atâtea ori, dar niciodată nu se ţinea de cuvânt. Deja se săturase să ajute oamenii şi apoi să primească înjurături sau palme. Câteodată se întrebase chiar cu ce greşise. Niciodată nu a găsit răspunsul, însă, nici nu-l căutase prea mult.
Străduţa îngustă şi întunecată parcă îl tenta să treacă pe acolo. Plictisit şi cu părul intrându-i foarte uşor în ochi, păşi pe acea străduţă cu puţină nesiguranţă. Tot pe undeva pe acolo se afla şi restaurantul lui preferat, ,,Seventy-Five". Făceau o mâncare minunată cei de acolo, iar HyunJoong o adora.
Începu să calce cu mai multă siguranţă, şi îşi aranjă puţin cămaşa înainte de a intra în restaurant. Clanţa strălucea în lumina lunii, şi atunci când apăsă, se deschise uşa gigantică. Înăuntru era multă lume. Poate prea multă, că nici nu mai erau mese libere. Însă era o masă, cu o persoană. Acea persoană era lângă un geam, şi se duse lângă el.
-E... liber? Nu mai este nicio masă şi sunt destul de înfometat, a spus, cu jumătate de gură. Nu prea făcuse asta aşa des, şi acum era puţin, dar foarte puţin jenat.
Băiatul părea interesant, găseai destul de multe de vorbit cu el, sau cel puţin, asta credea el. Însă, îşi dăduse seama repede cu ce se ocupă, datorită puterilor sale.

S-ar fi intors cu placere in anii in care se ascundea sub plapuma, adolescent fiind, pentru a se afunda cat mai mult in cartle pe care le gasea in biblioteca liceului pe diferite rafturi prafuite, departe de privirile altora. Dar de multe ori injura frustrat in gand, stiind ca nu mai putea da nimic inapoi. Fusese un copil, unul neastamparat pentru cunoscuti si unul model pentru altii cu care nu avusese legaturi prea mari, dar care reusisera sa isi faca singuri o anume parere despre el. Oricat de gresita ar fi fost ea.

Puse mana pe paharul de vin rosu trezindu-se cu el pe masa, in fata sa, dar apoi isi ridica privirea auzind o voce masculina, total necunoscuta lui.
[["-E... liber? Nu mai este nicio masă şi sunt destul de înfometat."]]
Se incrunta apoi ridica o spranceana analizandu-l pe respectivul cu un fals interes. Nu ii dadea mai mult de 20 ani, in niciun caz. Parea, cel mai probabil, un om calm care stie sa isi itna sentimentele in frau dar si aici avea dubii. Nu il cunostea destu de bine dar in cazul lui, prima parere ramane cea potrivita.

Se lasa pe spate, impreunandu-si mainile si schita un zambet vag, dar muschii lui nu cooperara decat pentru o fractiune de secunda. Reveni la expresia pe care o afisase mai inainte deci.
"Da, poti sa iei loc, nu ma deranjeaza."murmura pe un ton indiferent, fixandu-l cu privirea apoi lua o gura de vin si lasa paharul pe masa.

HyunJoong la prima vedere părea un băiat chipeş, misterios şi interesant. Normal, atâta timp cât era un înger, trebuia să fie interesant să îl priveşti. Era perfect, totul era la locul lui, şi zâmbetul său îl făcea să pară şi mai perfect decât este. Îşi afişă acel zâmbet angelic şi acum, cu ochii îndreptaţi şi întredeschişi către băiatul, sau mai bine zis, bărbatul, din faţa sa. El părea cu mult mai matur decât HyunJoong, şi nu numai că părea, dar era pe de-a dreptul.

Vocea lui era una bărbătească, mult mai bărbătească decât a lui. Dar nu băgă în seamă astfel de detalii şi auzind vorbele lui, se aşeză încet, încet pe scaun, fiind atent la orice detaliu din jurul lui. Degetele lungi formau acum nişte cerculeţe pe faţa de masă de culoare albă cu mici modele florale. Era fină, foarte fină şi începu să-şi mişte unul dintre degete mult mai repede, ajungând chiar la frecat, şi deja simţi cum vârful degetului îi lua foc, înţepându-l uşor.

Ochii săi micuţi începură să cerceteze locul, şi de asemenea şi pe persoana din faţa lui. Avea părul destul de lung, şi îl privi intens, aproape holbându-se. Obişnuia să facă asta de obicei. Ajungea să se holbeze la cineva fără să-şi dea seama, dar îşi dădea seama destul de rapid, astfel preluând controlul asupra sa, doar printr-un singur zâmbet.
-Mulţumesc. Mă numesc HyunJoong. Kim Hyun Joong. Îmi pare bine. Între ultimele două cuvinte făcu o mică pauză, căci nu spusese nici asta aşa de des, şi o urmă uşoară de stânjeneală îi apăru pe chip. Între timp, o chelneriţă veni lângă cei doi şi îl întrebă pe HyunJoong ce doreşte. Poate că nişte paste Carbonara i-ar face bine, alături de un pahar cu vin roşu. Îi spusese asta şi ei, iar fata îi zâmbi, total hipnotizată de al lui.

-Urăsc chelneriţele de aici. Una mă şi sărută, doar pentru că cică mă iubeşte. Dar era îndrăgostită doar de aspectul meu. Mda... Spuse acesta încercând să deschidă un subiect cu băiatul.

Duse in cele din urma paharul la buze, luand o gura din lichidul intepator, continuand pana cand il bau pe tot, inca tinandu-si apoi privirea atintita asupra paharului pentru mai multe momente dupa ce deja il pusese pe masa. Nu simti absolut nici un gust, nici macar in acea masura in care simtise la un moment dat gustul apei, dintr-o oarecare autosugestie cu privire la calitatea unei ape in concurenta cu alta. Isi pierduse insa in totalitate sensibilitatea la gustul alcoolului, lucru pe care pur si simplu nu si-l putea explica. Oh, dar el stia ca nu fusese niciodata ca toti rusii despre care se spune ca se imbatau imediat cum puneau mana pe o sticla de vodka, ori orice alta bautura alcoolica de acel gen. Ei bine, pentru el astfel de lucruri in exces nu insemnau decat o durere de stomac. La fel si in cazul mancarii; din fericire, totusi, nu fusese niciodata o persoane care sa se dea in vant dupa mancare, nesavurand-o pe indelete, astfel incat acum nu ii ducea dorul absolut deloc.

Isi lasa capul pe spate, omoplatii sprijinindu-i-se de spatarul scaunului tare, expirand fumul inspre tavan, urmarind felul in care pe masura ce acesta se inalta mai tare se imprastia in aer pana cand, dupa cateva momente, nu il mai zari absolut deloc. Cum intru acest experiment isi lasase mana in care tinea tigara pe langa corp, un fir de parfum extrem de vag cunoscut ii atinse narile, facandu-l sa isi indrepte privirea, cu o miscare taraganata a capului, in directia aceea. Isi amintea ca in fata lui se afla un pusti pe care oricum nu il mai vazuse niciodata dar reusise sa dea dovada de o politete iesita din comun. Zambi ironic; cum s-ar fi putut astepta la altceva in acel restaurant numit The Fifteens? Fiecare singur la masa lui, daca intra singur. Comunicarea nu fusese niciodata punctul forte al oamenilor ce veneau acolo insa se pare ca nu era si cazul tanarului din fata sa. Se resemna in fata gandului ca din acest punct de vedere, putea deduce un motiv simplu pentru care ii placea sa vina acolo in ciuda atitudinii neplacute a barmanului. Pentru ca nimeni nu vorbea.

"Erik Dimitri Belikov." spuse scurt privindu-l apoi il fulgera cu privirea pe barmanul care intotdeauna intarzia sa ii aduca comanda, ceea ce il facea pe Erik sa il injure si blesteme in gand de mama focului. De multe ori se intampla sa o faca si in fata, de aceea se crease o anumite antipatie intre cei doi.
Avand insa in vedere ca de obicei isi facea veacul in obisnuita sa cafenea preferata de pe Rose Street, pitita intre un magazin de otravuri si unul de volume "sadice"-cum ii placea lui sa le numeasca, atitudinea aceea ostila il facea sa se simta, paradoxal, confortabil. Isi fixa privirea disimulata asupra siluetei tocmai aparute in peisaj, dupa o scurta scanare dandu-si seama ca era vorba de un inger. Cum nu isi daduse seama dinainte? Probabil nu fusese suficient de atent la el. Mai gasise astfel de creaturi dar nu le acorda atentie. Si majoritatea erau asiatici. Nu ca ar fi fost el rasist, dar nu suporta nicio alta natie in afara de rusi, englezi si francezi. Iar cele din urma erau cei care dadeau intr-adevar dovada de maniere. Ridica usor sprancenele, arcuindu-le, privindu-l cu un interes obisnuit pe Kim atunci cand ii iesise printre buze acea replica legata da o anume ospatara.
"Pai ar fi fost frustrant sa nu te placa pentru aspectul tau, nu crezi?" intreba indiferent arunca o privire prin meniu apoi il lasa pe masa, pierzandu-si orice rabdare. Oh, dai iata ca in sfarsit ospatarul isi adusese aminte de mancarea lui Erik.
Zambi vag si imperceptibil.

>> Erik Dimitri Belikov.<< Un nume de rus, ce i se părea cunoscut. După nume îşi dădea seama că nu era o persoană ca oricare alta, şi se prindea mult mai repede. Probabil deja şi-a dat seama de faptul că este un înger. Nu îşi bătuse capul cu asta, fiindcă nici el nu ar fi făcut-o. Se vedea după expresia chipului său. Care pe moment părea destul de calm, dar pe el îl înfioră modul în care expiră acel fum de ţigară. Un fum sadic şi negru ce îi acoperea chipul până când se ridică spre tavan, până la un moment dat când dispăru instantaneu.

Într-un final apăru şi ospătarul, tuşind intenţionat ca să le atragă atenţia. Întradevăr, i-o atrase imediat pe a lui Kim Hyun Joong, făcându-l să tresară într-un mod bizar. Înainte de asta, vorbele lui Erik i se întipăriseră complet în mintea lui, ezitând să răspundă până va pleca ospătarul definitiv. Mâncarea ce i-o aşezase pe masă în faţa lui Erik, şi de asemenea şi pastele lui HyunJoong, arătau delicios, făcându-l să înghită în sec de câteva ori. Într-un final plecă şi ospătarul, luând furculiţa în mână, spunând înainte de asta şi un "poftă bună". Nu mânca repede, ba dimpotrivă, mânca PREA încet! Dorea să savureze tot, şi mâncase pentru prima dată -vorba vine- cu o asemenea poftă imensă.

Degetele sale subţiri înconjuraseră piciorul paharului său cu vin, ridicându-l astfel de pe masă. Îşi lipiseră buzele de o parte a paharului, lăsând lichidul dulce acrişor să îi poată atinge limba. Simţea acel gust ,,genial" pe care îl adora, dar bine, nu beea deseori vin. S-a obişnuit să trăiască doar cu sucuri şi cu ceaiuri. Îi face mult mai bine decât vinul.

-De când eşti aici? Nu prea te-am văzut...! Şi asta e imposibil pentru mine.
Întradevăr, el vedea orice persoană, dar pe el nu îl văzuse niciodată. Doar numele i se părea cunoscut, atât de cunoscut, de parcă ar fi fost persoana sa. Nu putea spune că el se cunoaşte destul de bine, dar esenţialul îl putea spune despre el. Unele lucruri nici el nu prea ştia cum să explice, astfel nimeni ştiind latura aceea.

Îşi dădu seama apoi de faptul că Erik ura Georgia. Nu îl putea discrimina pentru chestia asta, nici lui nu i se părea aşa drăguţă această ţară, faţă de altele. Nu e nici foarte mare, dar nici foarte mică, şi în schimb este destul de misterioasă şi pentru el interesantă, înfricoşătoare şi pe lângă faptul că e interesantă, o crede pur şi simplu banală. Totul e la fel, şi ieri, şi azi şi mâine şi în viitor. Nu se schimbă nimic. Georgia va rămâne pe vecie tărâmul îngerilor sortiţi căderii, căzuţi într-un blestem etern.

Tusi incet, fumul pe care uitase sa il expire inecandu-l, facandu-l sa traga mai bine in piept aerul greoi, umplut de miresmele intense ale flacarilor in care ardeau in semineul din local. Stinse tigara, privind absent in scrumiera deja plina, nefiind atent la oamenii ce treceau pe langa el, ferindu-se de la a il atinge cu la fel de multa sila cu care el insusi se ferea de la a lua contact cu acestia.


Inchise ochii cateva momente, degetele mainii sale stangi aproape putand simti, strangand bricheta metalica. Inca isi putea aminti sunetul primului glont spulberand trunchiul copacului, rasetul instructorului fata de rateul sau si tintirea pe langa punctul indicat. Rasetele deloc subtile ale celorlalti copii care participau la instructie, insa ei purtau uniforma gri-verzuie a armatei Rusiei, in ciuda faptului ca erau doar cu doi sau trei ani mai mari decat el. "De unde vii tu, mosmondel?" Prima descoperire a puterilor sale fizice, a sadismului, primul strigat inspaimantat, prima impuscatura, prima tangenta cu acest nou stil de viata la care el visase de atata timp...Prima balta de sange formata pe podea, prima izbucnire de furie.

Zambi vag, imaginea aceea fiind acoperita in mintea lui de zambetul rece al batranului cand se intorsese, gasindu-i mainile murdarite pana la umeri de sangele acelei tinere. "Asa te vreau! Se vede ca inveti repede."

Reveni, amintindu-si ca in fata lui se afla acel asiatic pe nume Hyun Joong. Nu ii retinuse numele, deoarece la inceput nu i se parea ca i-ar fi schimbat viata in vreun fel anume acest detaliu minor. Acum reflecta asupra intbarii puse de catre el. Ii aducea aminte de acele secvente scrise mai sus, de dinaintea plecarii lui. Si cat de mult visase la acea plecare. La Anglia...Dar iata ca acel avion nenorocit se gasise sa se prabuseasca fix acolo, in Georgia. Si oare de ce? Fatalitate. A naibii soarta. Duse paharul la gura si gusta din lichidul rosu apoi il lasa printr-un gest simplu dar elegant, asemeni rusilor din inalta societate. Evident, el era el insusi, asa fusese invatat. Se invatase singur cum sa se poarte, parintii lui neavand chiar un rol atat de mare in educatia lui.
"De multa vreme. Eram un copil." murmura privindu-l atent. Nici el nu parea prea mare.